Un băiat şi-o fată mică
Stau privind o rândunică,
Şi băiatu’ spune: – Mult
Îmi place să le-ascult,
Ciripind, pe rândunele,
Şi pe alte păsărele,
Şi mi-aş da ce am mai bun
Să pot ştii şi eu ce spun.
Rândunica îl priveşte
Şi cu dragoste-i vorbeşte:
– Să-ţi spun eu dacă doreşti,
Drag copil ce ne iubeşti:
Dimineaţa, noi, din toate
Păsările-ntâi sculate,
Ne-nchinăm spre răsărit,
Ciripind: ţzrr… bvidevit…
Şi apoi încep codroşii,
Cu cap sur, cu coade roşii:
Ticc… tecc… tec… şi, după ei,
Prind brabeţii mititei:
Cirip-ci… să ciripească,
Până-ncep să se trezească
Şi-alte păsări, care-n cor
Îşi înalţă ruga lor.