Reminiscenta ~ Elena Farago

În serile de toamnă,
Când îngerii întind
Pe-nchişii ochi ai zilei bolnave
Vălul serii,
Ne pomenim adesea
Gândind,
Plângând,
Iubind,
C-o dragoste smerită
Şi-adâncă
Şi târzie,
Pe bunii duşi
Pe duşii ce n-au să mai revie
Şi i-am lăsat să plece,
De tot,
Fără să ştie
De-a fost cândva o clipă
În care le-am pătruns
În tainiţa comorii
Ce ne-o jertfea pe-ascuns
Iubirea lor adâncă
Şi tristă
Şi sfioasă…
………………………

…În serile de toamnă,
Când liniştea din casă
I-atât de priitoare neliniştei din gând,
Ne pomenim adesea
Că-ngenuchem, – plângând
Cu-o remuşcare-adâncă
Şi tristă
Şi târzie
Pe bunii duşi,
Pe duşii ce n-au să mai revie
Şi i-am lăsat să plece
De tot,
Fără să ştie,
Măcar că-n taina unei
Târzii
Şi vane seri
Îşi vor afla răsplata
Durutelor tăceri…
Că va veni-ntr-o toamnă
O vară tristă-n care
Pioasa şi târzia
Şi vana remuşcare
Îi vom iubi şi-om plânge
În prada unui dor
Mai trist,
Şi mai zadarnic
Decât a fost al lor…

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
fiction

1 Comentariu

Leave a Reply to Anonymous Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.