Cu nourii tristetea prelungã se pierdu.
S-au reîntors cocorii si-astept sã vii si tu…
Credeam cã vii, cu albul si mãtãsosul sal,
Când visinul cel tânãr a înflorit pe deal!
Cu bratele întinse visam si asteptam…
S-a auzit deodatã un ciripit la geam!
Înmãrmurit la usã am stat, am stat s-ascult:
Venise rândunica la cuibul de demult.
Oriunde rãmurisul cel zvelt se alinta,
Vedeam cum se alintã în mers statura ta…
Înalta iarbã linã mi-o perindam prin mâni,
Câmpia mângâind-o pe unduiri de sâni…
Nicicând, nãlucã albã, nu pot sã te cuprind!
Suspin si azi, zadarnic, câmpia mângâind.
(“Poezii”, 1964)