Crengi subţiri cu flori albe…
Spre mai sus
Mă ridică din erori
Idealuri ce-au apus…
Cu flori roze crengi subţiri…
Isus!
Flori pe zări, în iarbă flori…
Spre mai sus
Am trăit de mii de ori…
E destul că tu te-ai dus…
Flori pe zări, în iarbă flori…
Isus!
Să dorm…
Să dorm, din ce în ce murind
Deşi oriunde e o reînviere…
Iată, sunt goale
Dumbrăvile sacre
Poetul a plecat.
Şi dacă tu mai cauţi,
Păşind prin tăinuitul izvor,
Pe mine nu mă vezi
Poetul a plecat…
Să dorm…
Să dorm, din ce în ce murind
Deşi, oriunde, e o reînviere…