Proclamarea independenţei ~ George Coşbuc

Mare pentru noi e ziua, când tu, Mircea, la Rovine
Ai strivit păgânătatea ce s-a prins de piept cu tine,
Peste Dunăre-azvârlind-o, iar pe morţii ei în iad!
Mari au fost şi-acele zile, când tu, vecinice ştefane,
Ai înfrânt în multe locuri groaznicele-oştiri duşmane
Şi-ai văzut pierind turcimea ca şi frunzele ce cad.

Ah, dar voi vedea cum vine vântu-n unde, vine-ntruna
Tot mai tare, iar în urmă cum se va stârni furtuna,
Şi porni-se-va potopul cel atoate-necător!
Cine să ne fie scutul într-o vreme-aşa de-amară,
Cui să cerem ajutorul pentru neam şi pentru ţară,
Şi al cui vei fi prin veacuri, românescule popor?

Şi-a venit în urma noastră şi furtună-ntărâtată
Şi potopul larg! Iar mila Celui vecinic câteodată
Chiar de ne-nălţa pe-o clipă câte-un domn viteaz pe tron,
Noi eram ca rândunica în brumar, o prad-a morţii!
În zadar gemu prin aer, ca să schimbe pasul sorţii,
Spada lui Mihai Viteazul şi-a cumplitului Ion.

Dar virtuţile străbune nu s-au stins în voi cu totul
Oceanul ne cuprinse, însă l-am trecut cu-notul,
Cerul ne căzuse-n creştet, însă n-am murit sub el!
Ni s-a luminat văzduhul tot mai mult, şi-n urmă soare
Răsări din albe neguri, şi-ntr-o zi răzbunătoare
Prin ruini găsirăm mândră o coroană de oţel.

A cântat la Plevna tunul cântul sfânt al învierii
Precum clopotele cântă la-nceputul primăverii
Pe Christos mântuitorul ce se-nalţă din mormânt!
Iata ziua cea mai sfântă, cea mai mare dintre zile!
Multă vreme-ai stat deoparte, duh străbun, ca şi Ahile.
Dar când ai sărit în luptă, fost-ai fulger pe pământ!

(No Ratings Yet)

Loading...