Fântânarul ~ George Filip

Mi-au trebuit mai multe veacuri
Sa sap fântâna demnitatii
Eu fântânar si eu stapânul
Pe ciutura umanitatii.
S-adap cu znaga de cuvinte
Privighetori, lastuni si corbi
Si-n zilele de sarbatoare
Sa spal picioarele le orbi.

În primavara mea eterna
Vreau nemurirea sa o spântec
Si ignetele de povara
As vrea sa le prefac în cântec.
Iar la fântâna mea curata
Sa fiu si sluga si stapân
Ca botezat cu tinerete
E prea târziu sa fiu batrân.

Veniti la cumpana o clipa
Si ascultati cum cânta apa
Eu am urcat în josul tainei
Cu târnacopul si lopata
Si-acum,daca sorbiti racoare
Înmiresmati de dalbul spumii
Sa stiti macar ca apa vine
Din stra-strafundurile lumii.

Un fântânar cu palme late
Cum tuturor ne e menirea
Sa transpiram o viata intreaga
Sa se adape omenirea.
De nu sapam se surpa totul
Si vremii i-am sorbi otrava
Dar fântânarii omenirii
Mai pot sa-i smulga Terrei, lava.

Veniti si beti din apa lumii
Jivine si hulubi si fluturi
Crezul pamântului pulseaza
În sfintele de dud din ciuturi
Si nu va temeti,apa este
Sa ne adape telegarii
Dar câteodata, se întâmpla
Sa ne lipseasca fântânarii.

Acest poem e smuls din mine
Sau din a timpului cadenta
Si am sapat si sap, sapa-voi
Mânat de o efervescenta
Ce ma atrage spre adâncuri
Cu gresii si furtuni rebele
Ca vreau sa sorb si sa-nchid ochii
Lânga fântâna vietii mele.

(No Ratings Yet)

Loading...