omul venise viu din razboi
avea o muzicuta de gura
când îsi varsa plamânii în ea
eu credeam ca înghite prescura
Simion mostenise doi boi
numai coarne – si-al de hais si-al de cea
când carau balegarul spre vii
în jug împingea si inima mea
dar avea si-o lanterna de neamt
i-am dat pe ea un biet felinar
eram la prima excrocherie
de-atunci nu-i zic “buna ziua,, macar
timpul a trecut – miros a batrân
razboiul a murit prin grote de fum
oasele-mi scârtâie – încaruntesc
Si lanterna-mi prinde bine acum.