Cand foamea n-are margini
Celui sarac nu-i spune
Sa-si verse peste suflet
Un cer de ganduri bune.
Cand arde-ntreg pamantul
Celui bogat nu-i cere
Sa-si verse peste rana
O lacrima de miere.
Dar socoteste-n taina
Dupa tipicul mintii
De ce se sparge gheata,
De ce ne mor parintii.
Si-ai sa descoperi singur
La cuvenita vreme
Ca poate sta sub sabii
Doar cel ce nu se teme.