In tren ~ George Topârceanu

E larma si trenul sta gata sa plece.
Vagonul se umple de oameni straini.
Mi-e inima stransa… E sapte si zece.
Ma-ntorc la fereastra si stau ca pe spini.
Da-i, neamtule, drumul, ca n-avem rabdare!
E gata… Un suier, un repede zvon,
Si simt ca se misca cu noi… Salutare!
Trec umbre grabite pe langa vagon.
E clipa cand glasul durerilor tace.
Duc mana la frunte si ochii mi-i strang,
In suflet deodata un gol mi se face…
Da-i, neamtule, drumul, ca-mi vine sa plang!
Acum, pe de laturi, incep sa ramana
Semnale, macazuri, vagoane si fum;
Trec umbre de oameni cu steaguri in mana,
Si trenul, navalnic, s-asterne la drum.
Adio! Adio, romanitca urbe!
Adio, zadarnic si dulce trecut!
Din goana, cand trenul se-ndoaie la curbe,
Scot capul afara si lung te salut…
Orasul ramane sclipind in lumina,
Biserici si case deodata apun,

In fata le cade o verde cortina,
Si trenul alearga, alearga nebun.
Se schimba decorul privelistii sure:
Un ses, peste care trec umbre de nori…
Un drum singuratic… un colt de padure
Cu varfuri uscate si cuiburi de ciori…
In arie larga se-nvarte pamantul
Si curge-n rotire intregul teren.
Pe netede campuri ne ducem ca vantul.
Cantoanele albe se uita la tren…

(1 votes, average: 5.00 out of 5)

Loading...