Ora închiderii ~ Gheorghe Tomozei

Ninge cu mălaiul meiului
peste Bucureştii Mateiului
şi-i vremea laşei tăceri
când prietenii se trag spre muieri
şi nimeni nu se înfruptă
din vinul cu beregata ruptă
iar ţigările nu mai taie
aerul, cu dulci evantaie.
În risipire, pe căi trudite
ne depărtăm cu chipuri ferite
să nu ni se vadă
firele de zăpadă,
ochiul amână
icoana mâinii, cu un gest mai bătrână
şi ştim că de la ultima întâlnire
suntem mai săraci cu-o iubire,
mai bătrâni cu un prieten ce nu e
şi albi de ninsori amăruie,
mai bătrâni cu-o neiubită femeie
despicăm odaia şi-o cheie
în broasca vibrând se întoarce
mişcându-ne-n sânge vechi arce
când cade mălaiul meiului
în Bucureştii Mateiului…

(No Ratings Yet)

Loading...