Privelişte ~ Gheorghe Tomozei

Se uită poetul cu ochiul
la floarea de ochiu-boului
cum ar privi plodul
din vara oului.

Şi ar da el oricât
şi firele de sânge de pe gât
şi-ar da şi cămaşa subţire
a ultimei lui iubire
ar da tinereţile şi bucuriile,
iisuşi, mariile,
să poată poate pricepe
ce contur, la capătul privirii începe.
Ar da foame şi sete
de-ar putea să vadă
ce vede.