Cîinele izgonit ~ Grigore Alexandrescu

   Lupul cu toată prostia
Cîrmuia împărăţia;
Şi ca un stăpînitor,
Unora le da avere,
Altora, pe o părere,
Le lua chiar starea lor.

Favor, ură schimbătoare,
Izgonire sau chemare
Al domniei era plan.
Cîinele gonit de soartă
S-auzise cum că poartă
Simtimenturi de duşman;

C-ar fi zis, nu ştiu la cine,
Cum că nu este prea bine
A mînca atîţia miei,
Şi că dacă le adună
Lîna lor pe orice lună,
Să-i lase măcar cu piei.

Asemenea mari cuvinte,
Pe cum fieşcine simte,
Nu sînt prea de suferit.
Pe loc vrură să-l gonească;
Dar politica domnească
Alte pricini i-a găsit.

A zis că nimic nu ştie,
Că nu este bun să ţie
Un rang între curtezani;
Că la orice-l rînduieşte,
Nici o slujbă nu-mplineşte,
Că nu face nici doi bani.

Atunci vulpe, şarpe, broască,
Fără măcar să-l cunoască,
De prostia lui vorbea.
Unul zicea că glas n-are,
Altu că nu este-n stare
O piatră de jos să ia.

Se mira cum de răbdase
Domnul, şi nu depărtase
Pe un cîine ticălos,
A căruia toată treaba
E să mănînce degeaba,
Făr-a face vrun folos.

Dar după o lungă vreme,
Sătul în zadar a geme,
Jalbă cîinele a dat,
Zicînd că d-acu-nainte,
Toate îi vor părea sfinte,
Numai să fie iertat.

Adesea nenorocirea
Schimbă gîndul şi simţirea:
Pe loc fu şi slobozit.
Cinsti, averi nu se mai spune:
Ce zicea el era bune,
Duhul lui era vestit.

Într-o zi neavînd treabă,
Domnul pe ai săi întreabă:
„Voi de cîine ce gîndiţi?“
Şerpi, şopîrle, deodată,
Toţi răspunseră îndată:
„Înălţime, să trăiţi!

Tutulor este plăcută
Cinstea cea cu drept făcută
Astui vrednic dobitoc.
Al lui cap, a lui ştiinţă,
Glas, putere, iscusinţă
Pentru noi sînt un noroc.

De trup este prea puternic,
De slujbi multe este vrednic,
Şi în lupte e vestit.“
— „Astea le ştiam prea bine,
Ştiam ce i se cuvine,
Dar atunci era gonit.“

(Ed. 1838)

(No Ratings Yet)

Loading...