- Leul, de multă vreme, rîdicase oştire,
- Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
- Căci era între dînşii o veche prigonire,
- Şi gîlcevire mare, pentru un mic folos.
- Vrea, adică, să ştie
- Cui mai mult se cuvine
- Să ţie pentru sine
- Un petec de cîmpie
- Şi un colţ de pădure, de tot nensemnător,
- Ce despărţea ţinutul şi staturile lor
- Acum sînge mult curse, şi multe luni trecură,
- Făr-a se putea şti
- Cine va birui.
- Elefantul năsos,
- Şi bivolul pieptos,
- Cu lupul coadă-lungă
- Multe izbînzi făcură.
- Fieşcare tulpină era plină de sînge.
- Ici se vedea un taur jumătate mîncat;
- Lîngă el un tovarăş ce zbiară şi îl plînge;
- Colo, un porc sălbatec fără două picioare;
- Şi mai la vale, vulpea se tăvăleşte, moare,
- Oftînd după curcanii ce încă i-au scăpat!
- Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
- De două coarne groase în inimă pătruns.
- Leul, văzînd că lupta nu se mai isprăveşte,
- Trimise la maimuţă, vestită vrăjitoare,
- Ce spun că ştia multe, şi că proorocea
- Întîmplările toate, după ce se trecea;
- Trimise, zic, la dînsa să-i facă întrebare,
- Cum poate să ajungă sfîrşitul ce doreşte.
- Ea se puse pe gînduri, tuşi, apoi răspunse,
- Rozînd cu mulţumire darurile aduse:
- „Ca să poată-mpăratu lesne să biruiască,
- Trebuie să jertfească
- Pe acel ce în oaste e decît toţi mai tare,
- Mai vestit în războaie, mai vrednic şi mai mare.“
- Auzind astea leul strînse a sa oştire:
- „Lighioanelor! zise, viu să vă dau de ştire
- Că astăzi din noi unul trebuie să murim:
- Aşa va proorocul. Rămîne-acum să ştim
- Cine este mai tare.
- Cît pentru mine unul, cum vreţi… dar mi se pare
- Că nu prea sînt puternic, căci pătimesc de tuse.“
- Vulpea era aproape: „Ce-are a face! răspunse,
- Înălţimea ta eşti
- Oricît de slab pofteşti.“
- — „Dar şi puterea noastră
- E îndestul de proastă“,
- Strigară tigrii, urşii, şi cu un cuvînt toate
- Lighioanele-acelea ce erau mai colţate.
- „Nu rămîne-ndoială“, le răspunse-mpăratul.
- Iepurile, sărmanu — crez că-l trăgea păcatul,
- Sau păcate mai multe
- De moşii lui făcute —
- Veni să-şi dea părerea. Dar toţi, cît îl zăriră,
- Asupră-i năvăliră.
- „Ia vedeţi-l! strigară. Cu bună-ncredinţare
- El este cel mai tare!
- S-ascundea urecheatul, şi nu-i plăcea să moară
- Ca să ne facă nouă biruinţa uşoară!
- Pe el, copii! Luaţi-l: el are să-mplinească
- Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!“
- Cîinii atunci săriră
- Şi-n grab ţi-l jupuiră.
- Se află vreo ţară, unde l-aşa-ntîmplare
- Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare.
- Nu ştiu cum se urmează, nu pricep cum se poate,
- Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.
(Ed. 1842)