Dreptatea leului ~ Grigore Alexandrescu

   Leul, de multă vreme, rîdicase oştire,

Să se bată cu riga ce se numea Pardos;

Căci era între dînşii o veche prigonire,

Şi gîlcevire mare, pentru un mic folos.

        Vrea, adică, să ştie

        Cui mai mult se cuvine

        Să ţie pentru sine

        Un petec de cîmpie

Şi un colţ de pădure, de tot nensemnător,

Ce despărţea ţinutul şi staturile lor

Acum sînge mult curse, şi multe luni trecură,

        Făr-a se putea şti

        Cine va birui.

        Elefantul năsos,

        Şi bivolul pieptos,

        Cu lupul coadă-lungă

        Multe izbînzi făcură.

Fieşcare tulpină era plină de sînge.

Ici se vedea un taur jumătate mîncat;

Lîngă el un tovarăş ce zbiară şi îl plînge;

Colo, un porc sălbatec fără două picioare;

Şi mai la vale, vulpea se tăvăleşte, moare,

Oftînd după curcanii ce încă i-au scăpat!

Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,

De două coarne groase în inimă pătruns.

Leul, văzînd că lupta nu se mai isprăveşte,

Trimise la maimuţă, vestită vrăjitoare,

Ce spun că ştia multe, şi că proorocea

Întîmplările toate, după ce se trecea;

Trimise, zic, la dînsa să-i facă întrebare,

Cum poate să ajungă sfîrşitul ce doreşte.

Ea se puse pe gînduri, tuşi, apoi răspunse,

Rozînd cu mulţumire darurile aduse:

„Ca să poată-mpăratu lesne să biruiască,

        Trebuie să jertfească

Pe acel ce în oaste e decît toţi mai tare,

Mai vestit în războaie, mai vrednic şi mai mare.“

Auzind astea leul strînse a sa oştire:

„Lighioanelor! zise, viu să vă dau de ştire

Că astăzi din noi unul trebuie să murim:

Aşa va proorocul. Rămîne-acum să ştim

        Cine este mai tare.

Cît pentru mine unul, cum vreţi… dar mi se pare

Că nu prea sînt puternic, căci pătimesc de tuse.“

Vulpea era aproape: „Ce-are a face! răspunse,

        Înălţimea ta eşti

        Oricît de slab pofteşti.“

        — „Dar şi puterea noastră

        E îndestul de proastă“,

Strigară tigrii, urşii, şi cu un cuvînt toate

Lighioanele-acelea ce erau mai colţate.

„Nu rămîne-ndoială“, le răspunse-mpăratul.

Iepurile, sărmanu — crez că-l trăgea păcatul,

        Sau păcate mai multe

        De moşii lui făcute —

Veni să-şi dea părerea. Dar toţi, cît îl zăriră,

        Asupră-i năvăliră.

„Ia vedeţi-l! strigară. Cu bună-ncredinţare

        El este cel mai tare!

S-ascundea urecheatul, şi nu-i plăcea să moară

Ca să ne facă nouă biruinţa uşoară!

Pe el, copii! Luaţi-l: el are să-mplinească

Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!“

        Cîinii atunci săriră

        Şi-n grab ţi-l jupuiră.

Se află vreo ţară, unde l-aşa-ntîmplare

Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare.

Nu ştiu cum se urmează, nu pricep cum se poate,

Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.

(Ed. 1842)

(No Ratings Yet)

Loading...