Nina ~ Grigore Alexandrescu

După atâta cochetărie
Şi necredinţă şi viclenie,
În sfârşit, Nino, simt că trăiesc.
Inima-mi astăzi e izbăvită
D-acea robie nesuferită;
Mai mult asupră-mi nu m-amăgesc.

S-a stins în mine flacăra toată:
Sub o mânie neadevarată
Mai mult amorul nu e ascuns.
Dacă în lipsă-ţi eşti pomenită,
Sau înainte-mi de eşti slăvită,
De tulburare nu sunt pătruns.

Eu dorm în pace fără de tine;
Când deschid ochii, când ziua vine,
Nu eşti dorinţa-mi cea mai dintâi.
Nu-mi mai însufli nici o gândire;
Fară plăcere, fără mâhnire
Te las, te-ntâmpin, mă duc când vii.

Nici ale mele lacrimi trecute,
Nici suvenire dulci şi plăcute
Nu pot a face să te doresc.
Cât mi-eşti de scumpă poţi vedea bine:
Fără de pizmă, acum de tine
Chiar cu rivalu-mi pot să vorbesc.
Fii cât de mândră, fii nempăcată,

A ta mândrie e nensemnată
Ca şi blândeţea ce ai avea.
Nu-mi zic nimica vorbele tale,
Şi nici ochii-ţi nu mai au cale
Ca să patrunză-n inima mea.
La al tău zâmbet, l-a ta mânie
A mea mâhnire sau bucurie
Nu pot nici creşte, nici a slăbi.
Crânguri stufoase, peşteri tăcute,
Fără de tine îmi sunt plăcute
Şi iar cu tine pot a nu-mi fi.
Tu-mi pari frumoasă ca ş-altădată,

Dar mai mult nu eşti Nina ce-odată
Desăvârşită eu o vedeam.
Dreapta gândire, ce târziu vine,
Azi mă învaţă şi văz în tine
Greşeli ce graţii atunci numeam.
Când zdrobii lanţul robiei mele,

Doamne! ce luptă, ce chinuri grele!
În mâna morţii credeam a fi.
Dar în nevoie, când omul are
Curaj statornic, pentru scăpare
Ce rău nu poate a suferi?
Aşa din cursa primejdioasă

O păsărică simplă, fricoasă,
Prilej să scape când a găsit,
Pierzându-şi pene, ia măsuri bune
Şi-nvăţătură de-nţelepciune
Să se ferească de ce-a păţit.
Tu crezi că poate tot te slăveşte

Acela care încă vorbeşte
De nişte chinuri ce a cercat;
Dar însă astfel scapând din mare
Corăbierul fară-ncetare
Spune-n ce valuri el s-a aflat.
Acel războinic ce biruieşte

După izbândă ne povesteşte
Prin ce primejdii el a trecut;
Şi robul slobod, după robie,
La toţi arată cu bucurie
Lanţul în care ani a zăcut.
Îţi arăt starea-mi fară sfială;

Vorbele mele n-au îndoială,
Că sunt zadarnici sa nu gândeşti;
Şi orice-ai zice, fără-osebire,
Deloc nu-mi pasă, n-am mulţumire
Şi ştiu de mine ce fel vorbeşti.
Nici frumuseţea-ţi prea lăudată,

Nici viclenia-ţi n-or găsi-ndată
Amorez astfel cum mă fălesc.
Te pierd, dar soarta-mi rea nu îmi pare,
Căci eu o alta înşelătoare
Mai cu lesnire pot să găsesc.

(No Ratings Yet)

Loading...