O profesiune de credinţă ~ Grigore Alexandrescu

Domnilor alegători, mă rog să fiu ascultat,
Şi după ce m-ăţi citi mă rog să fiu deputat.
Căci am cuvinte să crez că la Divanul ad-hoc,
Bine lumei o să fac şi rol nobil o se joc,
După cum puteţi vedea
Din mărturisirea mea.
Încă pînă-a nu mă naşte, eu am fost patriot mare,
Şi după ce m-am născut
Pentru ale noastre drepturi m-am luptat fără-ncetare
Pînă într-acest minut.
Cunoscînd că într-o ţară fericirea generală
Se compune totdeauna din acea particulară,
Ca un iconom politic, prin mici slujbe, mici lefşoare,
Am îmbogăţit eu statul, cumparînd-mi moşioare,
Iar guvernul, ce văzuse vrednicia şi talentul,
Îmi da ranguri pe tot anul, siluind Regulamentul,
Pe cînd mulţi păcătoşi alţii, lipsiţi de capacitate,
Servind ţării din pruncie stau cu buzele umflate.
Apoi cînd streine armii ţara noastră ocupară,
De la cine înlesnire întru toate ele-aflară?
Cine pentru zece care a făcut ades cinci sute,
Numai ca să nu se-ntîmple s-auz vorbe neplăcute?
Cînd era în lipsă ţara, subt a mea isprăvnicie,
Am ţinut-o eu cu grîne precum fiecine ştie.
Apoi daca neplătite au rămas prin multe sate,
Daca eu la socoteală le-am trecut ceva-ncărcate,
Am făcut-o-n conştiinţă, de iubirea omenirei,
Numai spre a mă deprinde cu regula înmulţirei.
Las doparte ale mele osteneli şi cheltuială,
Căci îmi place a le crede nepuse la îndoială,
Căci aceasta mai cu seamă fu rezonul cel mai mare,
Pentru care azi Europa, foarte recunoscătoare,
După lupte sîngeroase încheind tractat de pace,
Hotărî pe România fericită a o face.
Pe aceste dar temeiuri, fraţi români, eu vă cer votul,
Şi la cauza cea sacră zi mă devotez cu totul.
Apoi daca dup-acestea mai aveţi cumva dorinţă
Să v-arăt printr-o programă care e a mea credinţă,
La Divan ce voi susţine, vă poci da încredinţare
Că unirea o crez sîntă, c-o voi cere cu-nfocare;
Căci mărindu-se pămîntul, lefile poate vor creşte;
Însă prinţ strein nu-mi place, căci nu ştie româneşte;
Şi cînd slujbe îi vom cere el de loc n-o să privească
De sîntem boieri sau ţinem de vro casă boierească,
Ci d-avem talent, virtute, merite sau probitate,
Calităţi din altă lume, foarte grele şi ciudate;
Pentru cea mai mică vină, ce o va numi hoţie,
Ne vom vedea prin gazete, poate şi la puşcărie.
Protejaţi ca şi protectori, toţi vom fierbe, într-o oală
Ş-a streinului domnire ţării îi va fi fatală;
Şi religia vom pierde şi vom uita româneşte,
Ca în Grecia modernă, unde azi vorbesc nemţeşte.
Pe cînd unul dintr-ai noştri, domn de viţă românească,
Tot mai lesne o să ierte slăbiciunea omenească.
Nu-l voi însă ereditar, căci a ţării veche lege
Pe domn chiar şi din opincă ne dă voie a-l alege;
Şi aşa cu chipu-acesta de loc nu e de mirare
Daca chiar şi nouă rîndul ne-o veni din întîmplare.
Autonomia-mi place, o voi cum e scrisă-n carte,
O cer pentru ţara-ntreagă, dar şi pentru mine-n parte;
Adică orce cazuri să urmez eu cum îmi place,
Fără a putea guvernul observaţie a-mi face.
Cît pentru guvern şi forma-i cea constituţională,
Căci, vorbind drept, nu ştiu bine ăst cuvînt ce va să zică,
Daca, cum mi-a spus un dascăl cu destulă pricopseală,
Un guvern în constituţii e supus la socoteală,
Daca adunări sau cameri pot vorbi făr-a se teme,
Astea n-o să ne aducă decît pierdere de vreme,
Decît lupte fără margini şi dezbateri încurcate,
Care plac junimei noastre cei cu capete stricate.
Trebile cu vechea formă nu cerc nici o-mpiedicare,
Ş-un ofis redijat bine e o lege-n prescurtare.
Dup-aceste dar cuvinte, fraţi români ce mă-nţelegeţi,
Puteţi fără de sfială la Divan să mă alegeţi,
Căci să nu fiţi la-ndoială, vă voi face treabă bună,
Şi-mi veţi mulţumi odată daca-mi veţi cădea pe mînă;
Iar pînă să vie vremea să vedeţi astă minune,
Sînt supusul dumneavoastră şi mă-nchin cu plecăciune.

(“Românul”, 12 august 1857)

(No Ratings Yet)

Loading...