Răspunsul cometei ~ Grigore Alexandrescu

Iubit muritor,

Astăzi am priimit,
Prin poştia cerească,
Biletul tău pornit
Din Ţara Românească.

Odată cunoşteam
Subt nume de roman
Un preaputernic neam,
Al lumei crud tiran;
Neam ce-l credeam perit,
Căci nu l-am mai zărit;
Şi pînă-ntr-ast minut
(Mă jur pe al meu nume),
Eu nici aş fi crezut
Că existaţi pe lume;
Dar de vreme ce scriţi
Voi trebuie să fiţi.
Numai nu înţeleg cine v-a putut spune
Că aveam pentru glob intenţii aşa bune.
E netăgăduit
C-a lui desfiinţare
De timp nepomenit
Mi-era în cugetare,
În cerc tot viţios
Văzînd că se-nvîrteşte,
Şi omul păcătos
În rele mult sporeşte,
Văzînd că jos la voi mulţi oameni mari şi buni,
Lumei folositor, au trecut de nebuni,
Au fost persecutaţi
În vreme ce-au trăit,
Şi foarte lăudaţi
După ce-au murit.
Eu prea rău am urmat,
Cînd am lăsat odată
Pe Noe d-a scăpat
Cu luntrea-i deşălată,
Căci ştii ce a făcut
Cît liber s-a văzut?
El a sădit o vie
Ş-a căzut pe beţie!
Iar cu fetele lui
Ce-a mai făcut nu spui.
Iar de atunci încoaci din el cîţi s-au prăsit,
Acei ce au fost tari pe cei slabi au robit;
Soarele-au spăimîntat prin lupte şi omor,
Pentru globul pămînt, ce nu era al lor.
Căci socotesc că ştii, nevoie n-am să-ţi spui,
Că nu e-al vostru el, ci voi sînteţi ai lui.
Apoi v-aţi apucat
Cerul d-aţi spionat,
Prin sticle cercetînd
Ce avem noi de gînd,
Ce fel ne preumblăm,
Pînă şi ce mîncăm.
Ba încă aţi scornit
Feluri de secături,
Şi pe voi v-aţi numit
Alese creaturi!
Acestea, drept să spui, eu nu le sufeream,
Dar fiindcă îmi scrii că sînteţi ocupaţi
Proastelor voastre legi spoială să le daţi,
Fiindcă ai cerut sorocul mărginit
De zece mii de ani, fiindc-a mijlocit
Ş-o graţioasă stea dintr-ale curţii mele,
Pentru cîţiva poeţi ce casc gura la stele,
Mă-nduplec în sfîrşit, astîmpăr al meu foc,
Îmi pui caii la grajdi şi coadele la toc.
Numai luaţi măsuri, gîndiţi şi căutaţi
De indulgenţa mea acum să profitaţi.
Căci daca spre pămînt vrodată m-oi porni,
Vă poci încredinţa că bine nu oţi fi.

(„Concordia“, 30 mai 1857)

(No Ratings Yet)

Loading...