Te mai văzui o dată ~ Grigore Alexandrescu

Te mai văzui o dată, fiinţă de iubire,
O înger ce slăvesc!
Şi ceasurile repezi, şi scumpa ta zâmbire,
Cu suflet, cu viaţa sunt gata să plătesc.

În valurile-acelea de lume încântată,
În care ne-am găsit,
În vesele cadrile, în sala luminată,
Stam singur şi mâhnit.

Plăcerea, frumuseţea, podoabe felurite,
Tot era în zadar;
Ele nu pot să-nvie simţirile-amorţite
De-al patimii amar.

Bucuria ce-n preajmă-mi trecea cu repejune,
Trist, rece mă găsea,
Şi mă gândeam la vremea care în veci n-apune
În pomenirea mea.

Atunci intraşi! Deodată, de pe a mea vedere
Se ridică un nor:
Te presimţii; îmi spuse a ta apropiere
Un aer de amor.

Zambila primăverii aşa ea ne împarte
Desfătător miros,
Aşa dulcele-i suflet se simte de departe,
În aer răcoros.

Şi inimile noastre, şi ochii se-ntâlniră;
Simţii ce pătimeşti;
Un zâmbet trist mi-o spuse; cu tine îmi zâmbiră
Puterile cereşti!

Văzui pieptul tău tânăr bătând de tulburare,
Sub vălul ce sălta;
Te privii în tăcere; cunoscuşi a mea stare,
Văzuşi puterea ta.

Dar cum se strecurară delirul, fericirea!
Ce iute au trecut!
Jaluză de-al meu bine, făcu nenorocirea
Un semn, şi te-am pierdut!

Multe rele de-atuncea am suferit, iubită!
Multe am pătimit!
Poezii şi proză
Soarta mea credincioasă la ura-i nemblânzită,
Din zboru-i s-a oprit.

Viitorul în ochii-mi îşi pierde nălucirea,
Toate mă obosesc;
Tu îmi erai nădejdea, tu însuflai gândirea,
Tu făceai să trăiesc.

Roua buzelor tale sufletul răcoreşte,
Dă viaţă şi plăceri:
Sub umedele-ţi gene e un foc ce topeşte
Tot felul de dureri.

Dar depărtat de tine, ce pot să-mi folosească
Lumea ş-ale ei bunuri, şi orice aş avea?
Pustiul unui suflet ştiu ele să-mplinească?
Pot s-aducă trecutul, pot face-a te vedea?

Pot să întoarcă vremea şi ceasurile sfinte
Care sunt al tau dar,
Ca să mai vărs o dată o lacrimă fierbinte
Pe-al inimii-ţi altar?

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
galaxy

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.