* România este o ţară plină de câmpii, munţi, ape, cântece, istorie şi graniţe.
* Basarabia este un copil înfăşurat în sârmă ghimpată.
* Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă.
* Sunt ochii mării fromoşi, dar mergem după apă la izvor.
* Patria este ca un copil: dacă uiţi de ea, poate să plece de acasă.
* Nici copilul nu plânge când de pâine se frige.
* “Acesta e Soarele”, spunem copiilor, şi nimeni nu întreabă: “De ce?”
* Nu mi-aţi spars cerul din fereastră odată cu geamul.
* Răbdarea îndelungată de preschimbă în lene.
* S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.
* Cuvintele româneşti în Basarabia se preschimbaseră într-o vreme într-un fel de ocou a cuvintelor româneşti din Taţă – acestea strigau întregi şi frumoase către noi, iar ecoul cel gol le întorcea înjumătăţindu-le urât.
* Cât caracter, atâta ţară.
* Singurul lucru pe care nu-l poate face românul este s-o pârască pe Moartea Vieţii.
* Românul dezmiardă şi drăgălăşeşte până şi pe diavol – l-a numit Michiduţă – crezând că astfel îl păcăleşte şi-l îmbunează. Pe dracu!
* Poţi iubi până la Dumnezeu, dar este cu neputinţă să şi gândeşti până la El.
* Doi sunt cei care pot muri de plăcere, scărpinaţi: porcul şi graniţa de pe Prut.
* Românul e ruşinos, dar uneori poate lua de cumătru şi pe Dumnezeu.
* Eu n-am trecut Prutul – l-am sărit.
* Chiar dacă nu ar exista Dumnezeu, oricum, nu omul a creat Universul.
* Moldovenii care au fost cuminţi, când mor, merg la Moscova. (O parafrază.)
* Românul îşi cheltuieşte viaţa dovedindu-şi dreptatea.
* Nu m-ar cuprinde mirarea dacă două morminte române s-ar certa într-o zi între ele, mira-m-aş dacă s-ar împăca.
* Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o înveţe uşor şi rusul.
* Durerea nu este un stil artistic.
* Românul nici pe al său pământ nu a umblat destul, nu că să calce moşia altora.
* Degeaba a venit libertatea dacă fraţii nu se cunosc între ei.
* Mi-ar fi ruşine să întreb pe maică-mea dacă-i româncă sau nu.