(Unor aparatori ai stalcitei limbi romane
numita „limba moldoveneasca“)
A murit tamaia,
Duhoarea sta sa creasca.
Ne-a umplut ca raia
„Limba moldov’neasca“.
Mi-a pierit si somnul,
Pacea crestineasca.
Maraie spre Domnul
Limba moldov’neasca.
O biata batrana
N-are nici de pasca.
Sta cu halca-n mana
Limba moldov’neasca.
Isi creste frumosul
Limba romaneasca.
Ii arata dosul
Limba moldov’neasca.
Gangava, tot linge
Cizma muscaleasca.
Spre Evropi se-mpinge
Limba moldov’neasca.
Palida mi-e fata
Sub un cer ce casca.
Imi mananca viata
Limba moldov’neasca.
Voi muri, se pare,
Pentru-a mea lumina…
„Ma va plange oare
Limba cea romana?!“