Epitafe ~ Ion Heliade Radulescu

I

Când soarele apune, luceafărul luceşte
Puţin, şi steaua serii pe loc şi ea sfinţeşte.
În zi de sărbătoare, un soare luminos
A strălucit odată slăvitul al meu taică.
Sfinţit-a domnul zilii, şi-n orizon noptos
Luceafăr de nădejde luceam la a mea maică.
Dar noapte e acuma în sânu-i tânguios.

II

În dimineaţa vieţei, un nor de tânguire
S-a pus pe al meu leagăn plouat de lăcrămare;
O purpură cernită a fost a mea-nfăşare,
Şi hrana, amar lapte la sân de văduvire.
Nădejdea maicii mele în mine mai zâmbea
Aci zace nădejdea, şi stinsă e în ea

III

Din cer milostivirea pe muritor când vede,
A lui inimă caldă pe alta uşurează
Şi, binele făcându-l, pe sine se jertfeşte.
Aci milostivirea, bolnavi, vă-mbrătişează,
Intraţi ş-aveţi nădejdea la Domnul ce viază.
Prin lacrămi de căinţă ce sufletul sfinţeşte
Al vostru trup prea şubred curând se întăreşte;
Iar doctorul e mila, şi ea din cer purcede.

(1838)

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
darkness

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.