Ce doruri ies din ochii-ţi prin raza lor senină
Ce fulgeră şi-ncântă uimita mea vedere?…
Prin gene-ţi se strecoară o rouă cristalină
Şi cade p-a mea frunte, p-aprinsa mea durere.
Dar nu-mi alină focul, mai tare se încinde…
Să fug, să fugi, Marie, căci flacăra-mi profană
Te-ajunge şi păleşte fiinţa-ţi diafană;
Fereşte-te de mine, de focul ce m-aprinde.
Vezi îns-a mele lacrămi şi ruga mea ascultă:
Buchetul de mireasă să-l faci cu mâna ta,
Pe sânul tău îl pune, ş-alege cât de multă
Plăpândă simţitivă ş-un trist nu-mă-uita.
(1868)