Ion Prostul ~ Ion Luca Caragiale

Era pe vremea când purtau
Cocoanele nişte turnuri
Ş-un malacof piramidal
Şi alte multe umpluturi…

Ion Ciornei, un ţopârlan,
Un românaş de viţă veche,
Purtând suman, purtând iţari
Şi-o ţurcănească pe ureche,

A fost luat la militari…
Da-n loc să dea de greu şi el
Ion ajunse vistavoi,
Noroc! la domnul Colonel.

Băiat voinic, făcea de toate:
Era rândaş, spălătoreasă,
Şi vizitiu şi bucătar,
Şi sofragiu şi fată-n casă.

Ion putea fi orişice,
Mă rog, şi doică-ar fi putut;
Dar moaşa casii l-a aflat
Că are laptele bătut.

Aşa, Ion cu colonelul
Lucra-ntr-o seară la grăpat.
Când iată doamna înfoiată
Sus în balcon s-a arătat.

Ion numaidecât se-ntoarse
Si se opri pe gânduri dus,
Uitându-se plin de mirare
La malacoful cel de sus.

Don’Colonelul îl întreabă:
– Ce te-ai holbat aşa, ţigane?
– Mă mir, trăiţi, don’Colonel,
Mă mir de ce văz la cocoane;

Cu malacofu-aşa umflat
Cum poţi s-o pupi? că nu se poate
Nici să te-apropii. – Măi ce prost!
Ţigan! când vreau s-o pup, şi-l scoate.

– Şi-l scoate? a răspuns Ion;
– Aşa ţi-e vorba?… A-o-leu!
– Aşa, trăiţi, don’ coronel…
Aşa… o pup şi eu!

( Publicată în “Moftul Român” anul 1, nr. 12 (1893) reprodusă de Caragiale în “Calendarul Moftului Român” pe 1902, pag. 51 şi în”Moftul Român” seria II (4 Noiembrie 1901) sub titlul “Vistavoiul” şi cu iscălitura Ion.)

(No Ratings Yet)

Loading...