Pohod la şosea ~ Ion Luca Caragiale

De mult se vorbea,
Se tot auzea
Că are să fie
Mare bătălie
Şi că-n Bucureşti,
Au de gând să vie
Oştile ruseşti,
Căci de-aici se poate
Laolaltă toate
Lesne să păşească
În ţara turcească.

Vreme a trecut,
Şi nu s-a văzut
Un muscal măcar;

Toţi îi aşteptau
Însă în zadar:
Ruşii nu soseau.
Trecu ce trecu
Şi cam începu
A se arăta
Pe ici pe colea,
Câte-un ofiţer
Singur şi stingher —
Când se pomeni
Lumea într-o zi
(Mai alaltăieri)
Că sosesc aci
Mii de ofiţeri:
Să calci unde vrei
Te-mpiedici de ei.
Tot muscali de soi
Gata de război,
Care toţi fireşte
Vorbesc muscăleşte,
Şi care au vestit
Cum că negreşit
Peste prea puţin
Toţi muscalii vin.

Vestea zboară iute,
În zece minute
S-a dat sfoară-n ţară,
Că va să sosească
La şosea afară
Oastea muscălească…
Şi iată-n sfârşit
Că a şi sosit!

La zi-ntâi de Mai
A pornit alai,
Gloată peste gloată
Merge lumea toată,
Claie pe grămadă,
Pe muscali să vadă.

Astăzi, ştiu că are
Tramvaiul cătare.
Dinjos de Teatru
Urcă şi coboară,
De par-că-i la moară,
Câte trei şi patru
Ba şi cinci vagoane
Pline de cocoane,
Umflate, gătite
Şi sulemenite.
Iar pe tramvai sus
Grămadă s-au pus
Sumă de monşeri
Amploiţi, becheri,
Tot galant gătiţi,
După cum îi ştiţi.

Mahalale-ntregi
— Zdraveni şi betegi —
Tineri şi bătrâni,
Calfe şi stăpâni
Cu-ai lor ucenici,
Cu toţi mari şi mici;
Slujnici, jupânese
Şi negustorese;
Apoi mărginaşii
Şi meseriaşii,
Târgoveţi mulţime
Şi mitocănime
— Toţi din Capitală,
Dau cu socoteală —
Cu-ale lor femei
Încet după ei,
Au pornit cu toţi
— Să-i numeri nu poţi —
Cu prăsila lor:
Toţi să vadă vor
Oştile ruseşti
Lângă Bucureşti.

Sub cer călduros
Merg încet pe jos,
De zăduf şi soare
Sunt plini de sudoare.
Cam pe la nămiez
Or s-ajungă, crez.
Toţi din mahalale
Duc în mâini basmale
Cu fel de mâncări,
Şi pe urma lor,
Urma tuturor,
Pe două cărări
Vine-un popă beat,
Frânt şi asudat
De mult ce-a umblat
Şi pe gât a dat…

Iar pe urma lui,
Un copil mucos
— Nu se ştie-al cui —
Tare obosit
De-ai lui rătăcit,
Plânge obidos,
Şi pe nas, pe bot,
E mânjit de tot.

Toţi cu toţii dară,
La şosea afară,
S-au dus să privească
Oastea muscălească.
Căţei şi purcei
Merseră şi ei,
După cum scris este
La orice poveste.

Numa-ntr-o chilie,
Singură, pustie,
O babă rămase,
Care de ani şase
Ologită sta
În chilia sa.
Numai ea rămasă
Singură acasă
Şi în mahala
Biata se văita
Şi se tânguia:
— „Oameni buni! (striga)
Mi-aduceţi şi mie
Pomană să fie!
Măcar un cazac…
Nu de altceva
Ci numai de leac!”

(No Ratings Yet)

Loading...