Ruga spiritistului ~ Ion Luca Caragiale

Tu, spirit coborât din cer,
Înalţă al meu suflet,
Să-mpodobesc c-un adevăr
Macabrul meu resuflet;

Să mă despart din timpul meu
Şi, spirit, să fiu altul,
Şi să mă văz râzând mereu,
Râzând din tot înaltul.

Cel lut, acum nensufleţit,
Rămas fără de limbă,
să-l văz un chip de om pocit
Ce viermii-l rod şi-l schimbă.

Atâtea patimi l-au izbit,
Că-n lumea toată nu e
Un altul mai nefericit,
Un Christ bătut în cuie.

Deşi trecu el viaţa lui
În veselii şi glume,
În istorie totuş nu-i
Mai tristă pildă-n lume.
Ş-acuma tremur d-un fior,
Căci parcă îl contemplu
Cum stă, pierdut şi rugător,
În spiritistul templu.

O! vezi-l, spirite suprem,
În patima-i deşartă,
Deşi e lutul un blestem,
Dar spiritul îl iartă.
Pe veci remâne pur încai
Oriunde el va trece:
În faţă-i limba-i fără grai
Şi istoria-i rece!

(Dedicată d-lui B. P. Hăsdeu, prezidentul Primei Societăţi spiritiste Române, de un Iniţiat)

(No Ratings Yet)

Loading...