SONET
(D-lui Agostino Mazzoli, bariton absolut, cu ocaziunea beneficiului său în opera Ernani)
Eşti rege, şi, pe tronu-ţi, în plină strălucire
Apari ca totdeauna, şi gat-a ne-ncânta;
Supuşii te salută, zicându-ţi în unire:
Talentul e coroana ce sta pe fruntea ta!
E sărbătoare astăzi, splendidă sărbătoare.
Mai mult ca totdeauna supuşii-ţi sunt fideli.
Coroana-ţi, astă-seară, e mai strălucitoare.
O! niciodată, rege, nu vei afla rebeli.
Da: regii-şi pierd mărirea. În piepturi astăzi bate
Dorinţa cea sublimă de sacra libertate.
Urăşte lumea sceptrul. A fi supus e trist!
Decât să servi un rege, durere nu-i mai mare,
Dar… lumea se supune, c-o nobilă-avântare,
Când sceptrul este arta şi regele artist.
SONET
(Unui cavaler de industrie)
Fals, malonest, venale, hidos eşti, cavalere!
Prea bine ţi-au zis uniiCoţcar Coţcarovici ;
Figura ta, ce-nspiră dizgust şi desplăcere,
Impertinintă, vilă, tot palme parcă cere:
Cum dracul fruntea-n lume cutezi să mai rădici?
Vestitele-ţi scandaluri azi nu mai sunt mistere.
De când, ca paraziţii, te-ai pripăşit p-aici,
Nu vezi, când vrei prin lume şi tu ceva să zici,
Cum fug toţi d-ale tale cuvinte deletere?
În loc să-ţi vezi ruşinea, stigmatizat cum eşti,
Şi, dându-te căinţei, să plângi şi, de durere,
Să-ţi dai în piept cu pumnul, ai cutezat, mizere
P-o pată de nimica, să-njuri pe cei oneşti…
Fals, malonest, venale, hidos eşti, cavalere!
SONET
(Contimpuranilor mei)
Fără de graiuri gure şi ochi făr’ de priviri,
Făr’ de mişcare forme, şi încă, vai! ce este
Mai sec în astă lume şi mai nemernic, ţeste
Făr’ de gândiri şi inimi lipsite de simţiri!
Aşane pomenirăm, dodată, fără veste,
Trecând p-aci, prin jocul capricioasei firi.
Bizar! Fiinţe fără fiinţă, trecem peste
Pocitul visal unei smintite-nchipuiri
În vreme de-njosire, în tină şi din tină,
Ne căpătarăm locul l-a soarelui lumină;
Zadarnic ne născurăm şi făr’ să trebuim!
Păsemne-aşa ne scrise pustia de ursită:
Păcum ne fuse vremea meschină ş-umilită,
Meschini şi mediocri să fim şi să murim!