Jardin du Luxembourg ~ Ion Pillat

Plutea aromitoare suflarea primăverii
Prin frunzătura-naltă din vechiul Luxembourg;
Era în clipa-n care nu ştii sub vraja serii
De vine aurora din nou, sau de-i amurg…

Zburară porumbeii din paltini. În surdină
Şoptea tânguitoare Fântâna Medicis. –
În cea mai minunată şi clasică grădină
Ce-a înflorit vreodată sub cerul larg deschis,

Cînd zgomotul cetăţii, vuind prelung, ca marea
Ce-şi urcă-n echinoxuri puternicul talaz,
Rostogolit departe pieri cu depărtarea,
Se strecură prin ramuri un liniştit obraz…

Ne-nvăluia Selene cu farmecul zăpedii.
De ce, pe când o lună de gheaţă ne privea,
Te-am revăzut ca-n clipa iernatică a străzii
Mai albă ca o nalbă prin fluturii de nea?

Şi cum treceam alături de recile regine,
De ce simţii în suflet al patimei kobold,
În ceasul îndoielnic cînd nu ştii de revine
Iubirea ca o moarte, sau ca un viu imbold?…

(„Eternităţi de-o clipă”, 1912-1914)

(No Ratings Yet)

Loading...