Lupoaica ~ Ionuţ Caragea

te aştept de-atâta vreme, inima o simt cum geme,
şi mă-ndepărtez de tine, fără cânt, fără sobor;
amintire, preţ de-o clipă, doar de lacrimi fac risipă,
te-am iubit, cu ce ardoare, mai ca-n luna lui cuptor;

printre gânduri se-nfiripă – o-ntrebare, de-am să mor,

mă vei ţine iar în braţe, să mă-nveţi din nou să zbor?

am să zbor doar cu-o aripă, cu cealaltă-am să cobor.

pretutindeni umbre mute – negrele necunoscute,

şi adorm ca-ntr-o poveste – de nescris, într-alt decor;

chipul tău, întreaga viaţă, mi-a fost unica povaţă,

chiar şi-n gânduri infidele, chiar şi-n gândul trecător,

da, am renunţat la stele – te-am ales în locul lor…

şi acum, o altă maică, mă va învăţa să mor,

am să te visez lupoaică în ţinutul lupilor.

dar în vise, porţi-închise, şi-o putere care-mi cere

să mă lepăd de durere, să rămân un privitor,

să te uit, să-mi curgă spume, să nu pot să-ţi spun pe nume,

să pândesc halucinante creaturi ce-n spaima lor

vor fugi întruna-întruna – fără glasuri, fără dor;

mă vor învăţa să urlu, voi ajunge prădător…

ca un lup fără pereche, în ţinutul lupilor.

(No Ratings Yet)

Loading...