Priveam ~ Ionuţ Caragea

Priveam infinitul de la umbra sânului tău,

pescăruşii zburau prin mănunchi de fuior,

pe umărul stâng îţi plana un cocor,

pe dreptul Soarele îşi trăgea răsuflarea.

Priveam liniştea serii în zâmbetul tău,

copilul de aur scăpăta încet spre nadir,

în jocul celest scufunda un vapor

în marea de-aramă.

Priveam cum levitezi în universul senzual,

zeiţa cuvântului banal ce devenise epopee,

mă desprindeam de trup în spaţiu-atemporal,

în picătura de magie.

Priveam Luna scursă din lacrima ta,

de-un fir de păr atârna o petală de nor,

cădeam cu braţele deschise în cerul tablou

contemplându-mi himera.

Priveam răsăritul mângâindu-ţi urmele paşilor goi,

vântul şoptea nisipului uitarea,

un val rătăcit mă săgeta cu săruturi de dor

scrijelindu-mi durerea.

Priveam şi am rămas un veşnic privitor,

am fost actor şi am rămas un simplu autor,

am fost al tău şi am rămas al tuturora, un solist,

poetul autist.

(1 votes, average: 5.00 out of 5)

Loading...