(8 noemvrie)
Iubito-mbogăţeşte-ţi cîntăreţul,
mută-mi cu mîna ta în suflet lacul,
şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul,
dumbrava, cerbii, trestia şi veacul.
Cum stăm în faţa toamnei, muţi,
sporeşte-mi inima, c-o ardere, c-un gînd.
Solar e tîlcul ce tu ştii oricînd
atîtor lucruri să-mprumuţi.
O, lumea, dacă nu-i o amăgire,
ne este un senin veşmînt.
Că eşti cuvînt, că eşti pămînt,
nu te dezbraci de ea nicicînd.
O, lumea e albastră haină,
în care ne cuprindem, strînşi în taină,
ca vara sîngelui să nu se piardă,
ca vraja basmului mereu să ardă.
(Cartea românească, 1982)