Ion ~ Magda Isanos

Aş cânta liniştea din ograda mea
Seara – când creşte în cireş o stea
mă mai uit o dată la curechi şi bostani,
că sunt plugar de-atât amar de ani.

Faţa dumnezeului meu e-mblânzită.
Când mângâi pe grumaz câte-o vită,
sau când m-aplec să culeg un trifoi,
văd urma lui în ţarină la noi.

Cea mai frumoasă unealtă e coasa!
Cine-i toarce păpuşoiului mătasa?
Eu cred în dumnezeul ţarinei mele
printre cartofi dormind ca printre stele.

Nu mă mai tem de fulgerul lui; e-un amnar,
Dumnezeu, ca şi mine,-i plugar
seamănă, pune vie, culege.
Uneori nici n-aşteaptă să lege…

Şi pe mine-o să mă strângă-ntr-o zi.
Am să mă culc, n-am să mă pot trezi.
Chipul lui din nori va zâmbi:
„Ioane, astăzi nu mai este zi”.

(„Poezia ieşeană contemporană”, Casa judeţeană a creaţiei populare,
Iaşi, 1968)

(No Ratings Yet)

Loading...