Intr-o incapere ca toate celelalte,
Amenajata cu plafon zdravan,
Ne intrecem la sarituri in inaltime.
Stim precis
Ca nu poate sari nimeni
Mai sus decat tavanul,
Sa fie si Dumnezeu,
Asta din cauza gravitatiei
Care ne trage mereu in jos,
Inca din cele mai vechi timpuri.
Dar continuam
Cu o indarjire diavoleasca,
Pentru ca nu putem sta altfel,
Cand avem in noi genial inaltimii,
Ca pestii zburatori
Dorul aripilor adevarate.
Zi si noapte continuam
In plafonul nostru scund.
Cel mai sprinten,
Care are muschii cei mai oteliti, mai dresati
Si stapaneste cel mai bine
Legile avantului
Ia si cele mai multe pocnituri in cap.