Eternitate… sau…Început de sfârșit ? ~ Daniel Aurelian Rădulescu

de Daniel Aurelian Rădulescu

Știi ce-nseamnă când timpul îți bate la poartă
fără aviz de primire că viața e moartă
și condus în neant la sfârșitul de ață
nu ai forță să ceri prelungire de viață?…
Niciodat’ pregătit să predai ce-ai ținut,
Responsabil total irosirii de avut?
Te credeai, pururi june, frumosul etern,
nu conta că auzise-și de rai sau infern,
doar treceai bucuria de-a fi, o zi la alta
și gândeai că traseu, e mereu,rară halta
cea cu rol de repaus și schimb de direcții;
Învățai pe ai tăi, te vindeai ca profeții!
Ignorant, deveneai instruit prof’ jucând,
avansai de nebun , spre sfârșitu-ți la rând,
tu, infantu-n debut, dar cu plan nesfârșit
și cu școli ce-ai trecut, te-ai gândit reușit!?
Te-ai iubit cu volupt, tu bărbat sau femeie,
ai vrut trupul să-ți rupi, fără inimă, cheie,
te-ai produs în copil, fără aseamăn cu tine;
Doar cu chip ce ți-l știi, dar el însuși de sine!
N-ai produs mai nimic, ți-ai dat munca pe ban…
Alții știu de-ai fost drept, sau un simplu golan!
Ai muncit să mănânci, trup s-acoperi de vânt
-cu nimic ați servi, la intrarea în pământ-
căci acum vine timp să predai ce-ai primit;
o nimica de clip’ și doar chin nesfârșit,
un contract de împrumut de a duce la cap
o bucată de trup, pe un suflet purtat,
un destin neștiut într-o plajă imensă
cât un bob de nisip, într-o mare’ universă!
Important te-ai crezut, dar ești mic în neant
unde-ai rol să predai un înscris expirant
Și refuzi ca să pleci cu ce-i moartea, la toartă…
Spui în van, să împlinești un destin, sau o soartă!?!
Amărâtul ce ești, n-ai ce face, te duce
prins mai slab ca oricând… la sfârșitul de cruce.

Și de-ai șansa de erou, să fi gravat pe un cer-pânză,
te-oi întoarce-n planetă, cu spirit… de-o frunză.
30.03.2010

(No Ratings Yet)

Loading...