Har de părinte ~ Daniel Aurelian Rădulescu

N-am să știu de vreodat-ai dat lacrimă-n gând
la amintire din vremi d-altădată… Nici când!…
De-ai luat timp să-ți revezi început de copil
cu zulufii în vânt, stând desculț, c-un mobil
cu roți de lemn, luat cadou de părinți, of, săraci,
ce-au lăsat de la ei să-și ia grâne-n desagi
și-ți privesc cu mult drag turuitu-ți din gură
cum motorul, prin colbul numit bătătură…
Ce-și iau timp pentru tine -devenitul lor cult-
ca să-i bucuri de bine, un pierdut de demult…
Fericiți, ne avuții de pe ulița-n sat
ce-au căsuță-n paiantă și servici pe la Stat.

Film, apoi se derulă, oh… la școală te duci,
îmbrăcat cu tot nou, și-n pantofi, nu-n papuci,
să fii-n rând cu ceilalți, tu speranță, al lor mâine
să-i întreci, ce n-au fost, niciodată… S-ai pâine
ușoară doar ție-ți, căci la ei nu-s nevoi;
vor trăi doar din vis, până-n lumea d-apoi.
D-al lor gând să n-ai griji. Vor să fii fericit,
sănătos, cu bani mulți și cu faimă, vestit…
”-Doar să uiți d-amintiri, că n-ai bani ca să pierzi,
vorbe lor să trimiți, sau să vii, ca să-i vezi…”
Stau, în seară, întinși pe sofa, sau pe pat
-mobilă ce-ai trimis, din restantul schimbat-
și cu lacrimi în ochi și sclipiri de visare
se tot uită, la poze, de ești mic, sau ești mare…
în odaia, cu cruce și cu candel-arzând
și cu poza-ți icoană, în locul de sfânt.

În ăst timp ce tu stai, și-n oraș de lumini,
La nou fiu cu prieteni…paharul închini.
09.04.2010

(No Ratings Yet)

Loading...