Înțelepciune… de căine ~

de Daniel Aurelian Rădulescu

Într-o vară caldă, stând pe-un mal de maidan,
Gândul dus către dor, suflet prins de alean,
Evadat dintr-un timp și-un oraș de lumini,
Visul tot mă purta; spre amintiri… despre câini.
Nu din cei ce din trup, viață, îți mușcă cu zel;
Ci înspre blândul prieten, credinciosul cățel.
Figurant din legenda copilului țânc,
Ce juca altădată, rol, prin colbul ce plâng…
Și uite așa, în mers tiptil, la mirosul de pâine,
Apăru, ce visam lângă mine… un câine.
Arătare osoasă, prea lunganul pitic,
Întreba din sprâncene; ” am să-l bat, sau îi zic
Să mă lase în contemplu, că n-am timp de căței,
Și că lumea e plină… de rău, fără ei ?!”
Capul mare, la corp, de cioban păzitor,
Stă împrejur cu ochi umed și bun răbdător.
Ori din milă, ori memorie la cei duși în pământ,
Dau o coajă din pâine, la bietul flămând.
El se apropie în frică, cu ochii mai vii,
Ce-mi dau tremur de suflet, la gând de copii,
Ce-i lăsați peste ape, așteptând să revin;
Ce nu-i știu ce vor face, poate bine sau chin ?
Și mă las pradă ”javrei” cu ochi de uman,
Și copil îl iau acasă, înspre spusul alean.
Și e mic și e tânăr-bătrân, înțeleptul,
Ce se gudură, știind că-mi acoperă pieptul…
Și miroase, că-i prost, nu cunoaște șampoane;
Mama sa este nimeni, nu i-a dat milioane.
Și uite așa, slab de carne, împlinit doar de bun,
Mă cunoaște ce simt și ce am ca stăpân.
N-am ai spune, cum alții o cer, cum că vreu;
Sau să fac vreo dovadă, că totu-i al meu.

Și prieteni, încet… pe vecie, în spre mâine,
Reciproc ne susținem, în lumea… de câine.
23.03.2010

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
man

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.