Iubire cu socoteală ~ ovidiuvasile

Iubire cu socoteală

Îngăduie-mi iubito,ca să-ţi sărut coloana,

Care te ţine dreaptă,să-mpungă-n cer coroana,

Cu tiara-ţi de pe frunte,orientată-n sus

Şi fulgerul să-ţi curgă,prin trupul cel supus.

Gura,sărut pe umeri ofrandă să depună,

Să-ţi laşi ,să cadă părul,culoare ce parfumă,

Cortina să se lase pe umere de spumă,

Precum după spectacol,aplauze rasună.

Te-ntorc-apoi spre mine,ca să mă scald în ochii,

Ce cu văpaia neagră,mă cheamă să m-apropii,

Atracţie de minus,ce plusul devorează,

În ecuaţii tandre,egalul nu contează.

Urmează-ntrepătrunderi, de taină şi suspin,

Căci viaţa-şi derulează,totalul său destin,

Şi unu contra unu,să facă iaraşi doi,

Iar plusul să se mântuie,în minus, mai apoi.

Nevoia cea de zero ,de zero absolut,

Ce trupul o resimte-n, iubirea ce-a trecut,

Iubind cu socoteală în cel mai fizic mod,

Un plus încolacit cu-n  minus făcut nod.

Din semne-nlănţuite ,renaşte-n  infinit,

Iscălitura-i sacră de semn înlănţuit,

Ştiinţa cea exactă,îl foloseşte-n loc

De adevăr şi simbol, în calcul de noroc.

Noroc cu infinitul,căci poate socoti,

Distanţa pân-la stele,de parcă s-ar grăbi

Fiinţa ca s-ajungă la ele, numai dus,

E ,,opt culcat” răspunsul,dacă-ntrebări s-au pus.

Măsura de iubire,ce-avem de măsurat

Şi unităţi de suflet,ce-avem de calculat,

În marea pasiune ce-i poartă-n nemurire,

Atracţia fatală,care topeşte gheaţa,din cuget şi simţire.

(No Ratings Yet)

Loading...