Pe steag e scris ,,unire”
E scris pe-al nostru steag…unire?
E decupat,drapelul sfânt.
Şi n-am ştiut să umplem locul
Şi n-am ştiut cu ce cuvânt.
E-o gaură-n drapel,române!
Şi tu slujeşti la alţi stăpâni.
L-ai decupat şi-aşa rămâne
Nu ar fii cazul să te-aduni?
Să te aşezi pe vatra ţării,
Să-i pui un petec în rotund,
Să-ncerci să-nlocuieşti cuvântul,
De găseşti altul mai profund.
Dar mai profund decât unire,
Nu este altul mai înalt.
De situaţia din ţară
Stegarul a fost vinovat.
Căci l-a purtat cu necuvinţă,
Acoperind tot ce-a mânjit,
Trebuia doar spălat,drapelul,
Nu stema de înlocuit.
Căci stema,era adevărul,
Simbol al bogăţiei mari
Care a fost ,dar nu mai este,
A fost vândută,de tâlhari.
Şi era toat-averea noastră
Unirea-n cuget şi simţiri.
Eram uniţi,făceam avere,
Şi mai scăpam de datoriri.
Acuma fac averi străinii.
Românii,suntem dezbinaţi.
Unirea,scrisă iar pe steaguri,
Ne-ar împăca din nou, ca fraţi.
Haide-ţi să dăm mână cu mână,
Şi de la zero absolut,
Că n-ar fi pentru prima dată
Când o luăm,de la-nceput.
Cu principatele unite
Suntem o forţă şi o ştim.
Vecinii,sârbii, au păţit-o.
A fost o jale şi-un suspin.
Ar trebui de-nvăţătură
De minte,bine s-o ţinem.
Averi pierdute,sărăcire,
Dar dezbinarea,e blestem.
Străinii vor să ne dezbine,
Să controleze mai uşor,
Pieţe ce-au umplut cu marfă
Care era surplusul lor.
Dar grozăvia se termină,
Când gaura de la drapel
Se-acopere,cu stemă nouă,
Unire-atunci e scris pe el.
Că nu mai este steagul roşu
Perechea,ce l-a ruşinat,
Stătea alături să vegheze,
Să nu vorbească ne-ntrebat.