Plai românesc
Când prinde soarele să ne arate dinţii
Spre noi, la trap gonindu-şi iepele de raze,
Pământul râde tuciuriu, în brazde,
Un recviem cântându-i parcă neputinţei.
Atâta tinereţe-i azi în ramuri
Sunt frunze, păsări, cuiburi, albe flori
Corăbii – norii de ploaie dătători
Ochi curioşi de prunci privind la geamuri.
Când triluri prind în aer să încingă hore
Simţi bucuria cum cade peste sat
Pe umeri nu mai simţi curgând la vale ore
Şi fericirea însăşi pe loc parcă a stat!
Simţind lumina în noi cum se pogoară
Chiar clipa cea grăbită renunţă să mai moară.