Poarta spre nimic ~ ovidiuvasile

Poarta spre nimic

Ce-i o gaură de vierme?

În nimicul cel fatal,

Care-atrage şi lumina

Ca magnetul pe metal.

Negrul, găurii culoare,

Frigul cosmic ce îngheaţă

Şi căldura din lumină,

O transportă-n altă viaţă.

Cum ,dispare- aşa deodată,

Şi-ncetează a mai fi,

Doar în viitor, răspunsul,

Pentru lume, va veni.

Învaţat-am despre toate,

Dar nimic despre nimic,

Eu, credeam că nu există,

Dar m-am înşelat un pic.

Eu ,fiinţa prea terestră,

Care-mi place să mă plimb,

Cu lumina-n nelumină

Şi cu timpul în netimp.

Când vom scrie-n nemurire

Amintiri din viitor,

Pomeni-vom de fiinţă,

Ca de-un simplu muritor.

Care, până să se-nalţe,

S-a plimbat  prea mult pe jos.

N-a văzut de ochi lumina,

Din  nimicu-ntunecos.

Am purtat negrul ca doliu

Pentru a ne subţia,

L-am asociat cu răul,

Dar lumina, ne rănea.

Înghiţit, de intuneric

Încă  nimeni n-a pierit,

În explozii de lumină,

Lumea… s-a nenorocit!

(No Ratings Yet)

Loading...