Vis sau aieve ~ Daniel Aurelian Rădulescu

de Daniel Aurelian Rădulescu

Gândul dus… Doar tresar!? Ce-i privirea sfioasă…
– Silueta, pe aleea în penumbră, spre casă-…
Cântec ritmic de dans, de sanda cu toc înalt
Asortat în delir la ”deux pieces” elegant?

Totul pare aievea, într-o eră a mașinii
Incapabilă încă să străfulgere inimi?!
Să mă închin, spre suava de înger făptură
Ce pășește plutind, se cufundă-natură?

Corpul drept ca fuiorul impecabil, înalt,
Mijloc strâns în taior totuși larg, tolerant,
Pas de undă în pendul dinapoi-înainte
În avansul Eteric, ne oprit, Doamne sfinte…

Doar cobor cu privirea… Fusta liră în potir,
Copiind lunga coapsă, acoladă, elixir,
Glezne fine, prelungi, ce se înalță în gambe
– Oh, fragile și drepte, ca picturile-n stambe-

Spre genunchi de priere strâmți și lungi, intuiți…
Amintind de gazele-n zbor pe pajiști fierbinți.
Are părul ca pruna, luciul Lunii, cristalul,
Zâmbet, tic-băiețesc, doar în colț… imortalul,

Ochii umezi și calzi, înmuiere de suflet,
Migdalați, nepătrunși… Nici nu sper s-o înduplec!
E-o îmbiere a rutinei, nimănui să n-o dai,
Cum cafeaua sau drogul; nu te-oprești să le ai!

Dinții, perle de Arctic între buze prelungi
Desfătare-s! De e stea, nu răzbați s-o ajungi.
Vrei, ca martor făpturii să-i fi pururi! Mereu
Păzitor – și de corp și de lacrimi- de-i e greu…

Te trezești însă iute, nici n-ai timp, nu-ți permite
Nici un jind, nici un dor, exprimări potrivite…
Îți răspunde- glas fin la întrebare nepusă-
”Am gravat pe inel o fidelă sedusă.”

Mă întorc din aievea, nod am, lacrimă aștern;
Universul nu știe, cine îl face… etern ?!
02.04.2010

(No Ratings Yet)

Loading...