Visuri ucise ~ ovidiuvasile

Visuri ucise

Odată am ucis, un vis.

M-am trezit de dimineaţă,

şi l-am ucis,…cu sânge rece.

Dimineaţa a continuat fără el.

Nici nu i-am făcut îngropăciune.

Nici nu m-am rugat pentru el.

Am chemat un preot şi m-am spovedit.

Şi el, m-a absolvit de păcate.

Ca să pot să fac altele.

Acum aş putea să ucid, în fiecare dimineaţă

Câte un vis, dar nu mai am.

Se tem de mine, visurile.

Nu de moarte, se tem.

De neîndeplinirea lor, se tem.

Se tem,să nu fie ucise-n somn

şi să nu savureze, momentul.

Momentul de disperare spontană,

în care un om îşi ucide visul.

Propriul lui vis, care putea deveni,

realitatea minciunilor singure

şi neconsolate de adevarul

pe care-l grăieşte,mută,

gura păcătosului.

Doamne iartă-mă !

C-am încălcat a unsprăzecea

poruncă ce spune: Să nu ucizi…visuri.

Ele,ca şi noi,au fost lăsate,

Să trăiască,

chiar dacă-şi dorm toată viaţa .

(No Ratings Yet)

Loading...