Ca povestea cea sărmană
Care nimeni n-o-a-nţeles,
Trec prin vremea tristă, vană,
Cum prin secoli un eres.
Sunt ca lira spartă-n stâncă,
Sunt ca glasul din pustii,
Sunt ca marea cea adâncă,
Sunt ca moartea între vii.
Dintre chinuri ce mă-neacă
Eu sorbeam mirul curat,
Cum o lebădă se pleacă
Bând din lacul îngheţat.
Dar cu moartea cea adâncă
Azi eu schimb al vieţii-mi gând,
Am fost vultur pe o stâncă,
Fire-aş cruce pe-un mormânt!
Care-i scopul vieţii mele,
De ce gându-mi e proroc,
De ce ştiu ce-i scris în stele,
Când în van lumea o-nvoc.
Crucea-mi pară gânditoare,
Parca arz-a vieţii-mi tort,
Căci prin neguri mormântare
Voi să văd faţa-mi de mort.
Doar atunci când prin lumine
M-oi sui la Dumnezeu,
Veţi gândi şi voi la mine
Cum am fost în lume eu.