Să nu-mi topeşti cu răsuflarea
zăpada oaselor subţiri,
dacă ţi-e dor de lumânarea
sângelui meu, să nu respiri.
Taie din soare o felie
în ceaiul lucrurilor vagi,
mănuşa de melancolie
a sufletului să mi-o tragi.
Şi vei zări sublimul vierme,
poate cuvântul străveziu,
ţesându-mi umbra între perne
pururi datornic, mortul viu.