Toată frunza-mi zice lotru
c-am furat un ram din codru…
Câmpu-i nins şi tot mi-aş duce
dorurile-n el, năuce,
dară nopţile-nstelate
i le ţine lui pe toate.
Tot aş sta şi tot mi-i modru.
Înserarea-mi zice lotru,
seară confundată-n moină,
c-am furat din ea o doină
ce-am cântat-o în neştire…
Numai mândra-mi zice mire…
…dar la capul dragei mele,
plop îş urcă frunza-n stele
vântul de-l îngână-n ramuri,
plopul alb cu noaptea-n ramuri.
ianuarie 1956