Se dizolvă în mine, încet,
chipul tău de piatră solubilă
o, tu, dansînd menuet,
pururea nubilă.
Mă vor bea cîndva, zeii
şi vor simţi în mine gustul tău,
cîndva, cînd întomnase-vor teii
de sete şi de rău.
Dar încă mai ninge, încă mai ninge
cu tine în mine rămîn îngheţat
…suavă meninge
şi somn tulburat.