Un pic dă nădejde d-aş şti c-o să-mi vie,
Şi traiul mai dulce că poate să-mi fie,
Atuncea şi viaţa mi-ar fi doar mai scumpă,
Şi aţa ce-o trage n-aş vrea să se rumpă.
Dar cînd de nădejde dă leac nu să simte,
Şi nici cum să-mi vie nu-mi trece prin minte,
D-amor… nu e vorbă, dar nici dă viaţă,
S-au săvîrşit toate !… ah, rumpe-te, aţă !
Şi poate atuncea, de n-o fi simţire,
Să fiu în odihnă, să am fericire.