Am fost logodnicul durerii,
Cobzarul cu aceleaşi strune,
Ce-şi ţese cîntecu-nvierii
Din stihuri de îngropăciune…
În noaptea mea înviforată,
Drumeţ îndrăgostit de soare,
Am fost o harfă spînzurată
Pe-o straşină de închisoare…
Zidit din lacrimi şi dezastre,
Eu am vesttit o lume noauă,
Voi mi-aţi dat vaierele voastre,
Eu v-am dat inima mea vouă.
În zile lungi de pribegie,
Biet rob lovit de biciul urii,
Eu am purtat de-o veşnicie
Prea mult blestem în cerul gurii…
Mirarea deci să nu vă prindă,
Că azi sub tîmpla mea căruntă,
Nu e nici zumzet de colindă,
Nu sunt nici chiote de nuntă…