În ţintirim ~ Octavian Goga

În ţintirim, la noi la ţară,
Movile sunt în lung şi-n lat,
O pace mută, funerară,
Te-apasă greu ca un păcat.
În ele taina nefiinţii
I-a prins, sub milostiv zăvor,
Pe toţi cîţi au muşcat cu dinţii
Din ţàrina durerii lor…

În ţintirim dorm munţi de lavă
Închişi subt lespezi de mormînt,
Un cuib de ură şi otravă
E-n orice bulgăr de pămînt
Ţărîna tremură şi-nvie,
Căci fiecare fir de lut
Dospeşte-n el o vijelie
Din cîte-n suflete-au bătut…

În ţintirim, pe vînt de seară,
Şireaguri umbrele cobor,
Sunt morţii care se strecoară
Şi prin unghere ţin sobor.

Grozavă oaste de schelete,
Nebiruiţi rătăcitori,
Ei sfînta răzbunării sete
Şi-o-mpart în drum la trecători.

În ţintirim, în nopţi albastre,
Cînd stelele pe cer s-aprind,
Răsună plînsetele noastre
Şi zarea-ntreagă o cuprind.
Înfiorată lunca geme,
De bocet jalnic de femei,
Ce spun din gura lor blesteme
Cînd duc la groapă ghiocei.

În ţintirim mai sunt şi cete
De nesătui boi de pripas,
Cari rumegă pe îndelete,
Călcînd pe-un mort la orice pas.
Şi-n vreme ce sfîrşiţi de zile
Noi lîngă cruci ne tînguim,
Ei pasc la flori de pe movile,
Ei ni se-ngraşe-n ţintirim.

(No Ratings Yet)

Loading...