De cum mă simt sub ochii tăi, măreţii,
Şi patimi, şi dureri adorm deodată;
Ca cel dintîi surîs al dimineţii,
Aşa îmi simt fiinţa de curată…,
Şi-aud ca-n vis, ca-n leagănul vieţii
O muzică ce umple lumea toată:
E cîntecul ce-l auzeau odată
Pitagora seninul şi poeţii.
Deodată-mi spui ceva în stinse şoapte
Se umplu ochii mei şi-ai tăi de noapte.
Cu noi aleargă, vîjîie pămîntul.
Şi-aş vrea să mă destrame-atunci furtuna,
Să ne cufunde-n tot – să fim totuna
Cu flacăra, cu sunetul, cu vîntul…