Poezii despre putere si coruptie

Împărat şi proletar de Mihai Eminescu
De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste, / Voi, ce din munca voastră abia puteţi trăi?
De ce boala şi moartea să fie partea voastră, / Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă
Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri?

Cârmacii de Alexandru Vlahuţă
Stoarceţi, stoarceţi măduva din ţară! Nu vă pese! Striviţi totul! Cugetaţi că poate mâini / O să pierdeţi cârma ţării ş-or să vină alţi stăpâni.
Deci, pârjol şi jaf! Opinca hoitul să rămână os / Ca să nu mai aibă alţii, după voi, nimic de ros.

Ţara de pripas de Alexandru Vlahuţă
Un vechi tolbaş de vorbe late, / Om norocos din cale-afară,
S-a pomenit pe neaşteptate / Stăpân peste întreaga ţară.

Cîinele izgonit de Grigore Alexandrescu
Lupul cu toată prostia / Cîrmuia împărăţia; / Şi ca un stăpînitor,
Unora le da avere,/ Altora, pe o părere, / Le lua chiar starea lor.