Fructele din tablou sînt un adio.
(Pe masă, copiile lor zbîrcite
agită-n vînt batiste-aromitoare.)
Albastru, verde, indigo vor arde
oraşele sortite să le-afirme.
Amoruri multe vor stîrni: o formă
imatură sub fardul lor va duce-n
ispită mateloţi miopi de sare,
lorzi neutrali, profesori de bucate,
copii care vor crede că sînt discuri.
(Pe masă, la soroace vechi, pluti-vor
din nou batiste dulci – o, imitaţii,
la ora şapte cina unor grauri…)
Ele, în ţara unde cresc magneţii,
nu-şi pot epuiza virginitatea.
(1971)